Despre noi

Conducere


Mihai Adrian Groșan,

Manager Proiect

Cătălina Ioana Șuța,

Coordonator Proiect

 

 

 

 

 

 

 

Direcția pentru Strategii și Reforme în Administrația Publică (DSRAP) este o structură în cadrul Direcției Generale Administrație Publică din Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice și Fondurilor Europene. 

 

DSRAP are in componență 3 servicii:

Serviciul reglementare

Serviciul implementarea strategiei administrației publice

Serviciul descentralizare

 

Atribuții principale  

 

  • întreprinde demersurile necesare, potrivit competenţelor, pentru îndeplinirea măsurilor prevăzute în Programul legislativ, în conformitate cu obiectivele Programului de guvernare;
  • întreprinde demersurile necesare, potrivit competenţelor, pentru îndeplinirea măsurilor prevăzute în Programul legislativ, în conformitate cu obiectivele Programului de guvernare;
  • fundamentează, elaborează, implementează şi monitorizează strategii, programe şi proiecte, în domeniile de competenţă;
  • iniţiază, elaborează, analizează, avizează şi promovează spre aprobare proiecte de acte normative pentru reglementarea domeniilor de activitate gestionate;
  • îndrumă şi sprijină autorităţile administraţiei publice locale şi aparatul de specialitate al acestora în aplicarea corectă şi unitară a prevederilor legale şi îndeplinirea atribuţiilor ce le sunt conferite prin lege;
  • analizează şi elaborează puncte de vedere cu privire la aspecte semnalate prin interpelări şi întrebări formulate de deputaţi şi senatori şi formulează răspunsuri la petiţiile/memoriile transmise de persoane fizice/persoane juridice sau direcţionate de la alte structuri sau autorităţi.
  • are rol de reprezentare pe domeniile de specialitate, potrivit competenţelor;
  • elaborează și sprijină implementarea documentelor strategice în domeniul reformei administraţiei publice;
  • monitorizează implementarea documentelor strategice în domeniul reformei administraţiei publice;
  • elaborează și implementează proiecte cu finanțare din fonduri naționale/internaționale în susținerea domeniului de competență;
  • elaborează studii şi analize privind procesul de reformă în administraţia publică şi diseminează rezultatele acestora;
  • colaborează cu autorităţi ale administraţiei publice, instituţii publice, organizaţii nonguvernamentale în vederea colectării de date şi alte informaţii relevante pentru monitorizarea procesului de reformă a administraţiei publice;
  • formulează propuneri cu privire la proiectele de acte normative elaborate de ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale care conţin prevederi referitoare la administraţia publică locală şi participă în grupurile de lucru ministeriale, interministeriale, colective de lucru, în vederea elaborării unor proiecte de acte normative care vizează comunităţile locale;
  • coordonează procesul de simplificare a procedurilor administrative pentru cetățeni şi de reducere a sarcinilor administrative şi asigură expertiză şi asistenţă tehnică de specialitate autorităţilor administraţiei publice în vederea implementării măsurilor de simplificare administrativă;
  • coordonează procesul de codificare şi simplificare a legislaţiei în domeniul administraţiei publice;
  • acordă consultanţă de specialitate autorităţilor publice asupra strategiilor de reformă instituţională şi asupra implementării acestora;
  • propune şi sprijină introducerea de noi instrumente, mecanisme şi proceduri caracteristice managementului public în vederea eficientizării activităţii derulate în administraţia publică;
  • asigură expertiză şi asistenţă tehnică de specialitate autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale în vederea implementării acțiunilor și măsurilor prevăzute în Strategia pentru consolidarea administrației publice 2014-2020;
  • coordonează procesul de elaborare, implementare şi monitorizare a documentelor programatice şi strategice necesare programării bugetare 2021-2027, pentru domeniul său de competenţă;
  • participă la reuniunile Comitetului național pentru coordonarea implementării strategiei pentru consolidarea administrației publice 2014-2020, coordonează grupurile de lucru tematice Administrație publică locală și Managementul calității și servicii publice și este co-responsabil în cadrul grupurilor de lucru tematice Debirocratizare și simplificare și Resurse umane constituite în cadrul acestuia.
  • fundamentează și elaborează propuneri privind activitatea CNCISCAP și le supune aprobării acestuia;
  • contribuie la elaborarea și implementarea unui sistem de monitorizare și evaluare integrată a performanței în furnizarea serviciilor publice;
  • dezvoltă și implementează sistemul de evaluare a capacității administrative a unităților administrativ-teritoriale și asigură sprijin unităților administrativ-teritoriale în vederea consolidării capacității administrative a acestora;
  • coordonează la nivel tehnic și monitorizează procesul de descentralizare și dezvoltă mecanismele specifice pentru implementarea procesului de descentralizare în administraţia publică;
  • elaborează strategia și politicile generale de descentralizare și asigură Secretariatul Comitetului Tehnic Interministerial pentru Descentralizare;
  • asigură expertiză şi asistenţă tehnică de specialitate autorităţilor administraţiei publice centrale în vederea elaborării, implementării și monitorizării strategiilor sectoriale de descentralizare sau a strategiilor sectoriale pentru îmbunătățirea modului de exercitare a competențelor descentralizate;
  • asigură analiza periodică și monitorizarea modului de exercitare a competențelor descentralizate și a serviciilor publice aferente;
  • sprijină și monitorizează implementarea acțiunilor și instrumentelor de creștere a calității serviciilor publice și de utilitate publică descentralizate;
  • elaborează și implementează sistemul de monitorizare a îndeplinirii de către autoritățile administrației publice locale a îndeplinirii standardelor de calitate în furnizarea serviciilor publice și de utilitate publică descentralizate;
  • asigură expertiză şi asistenţă tehnică de specialitate autorităţilor administraţiei publice locale în vederea înființării postului de administrator public;
  • asigură reprezentarea în grupurile de lucru, comisiile și comitetele organizate la nivelul Consiliul Europei, Congresului Puterilor Locale și Regionale;
  • asigură participarea la reuniunile din cadrul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD) - Domeniul prioritar nr. 10 Dezvoltarea capacităţii instituţionale şi a cooperării (în cadrul Comitetului de Coordonare și al grupurilor de lucru aferente);
  • coordonează activitatea din cadrul Domeniul prioritar nr. 10 “Dezvoltarea capacităţii instituţionale” din cadrul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD) - Comitetul de coordonare și grupurile de lucru aferente;
  • asigură aplicarea procedurilor EDIS pentru proiectele care au fost implementate prin Unitatea de Implementare a Proiectelor Phare – UCRAP de la nivelul fostului MAI, până la închiderea oficială a Programelor PHARE;
  • îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de actele normative în vigoare sau dispuse de conducerea ministerului în domeniul de activitate al direcţiei generale;
  • coordonează, la nivel tehnic, procesul de regionalizare/reorganizare administrativ-teritorială;
  • elaborează studii, analize, rapoarte  privind procesul de regionalizare/reorganizare administrativ-teritorială.